Dacă urmărești MihaWorld Cattery în social media, vezi inevitabil multe pisici frumoase, pui pufoși, expoziții, premii și fragmente din viața de zi cu zi.
Dar o felisă înseamnă mult mai mult decât fotografiile care ajung online.
Înseamnă să cunoști fiecare pisică, să urmărești fiecare pui, să fii atent la sănătate, alimentație și socializare, să alegi familiile în care vor pleca și, uneori, să ai grijă simultan de mai multe generații de pui. Iar dacă intră în poveste și competițiile feline, apar drumurile, pregătirea, emoțiile și multe weekenduri petrecute în expoziții.
Despre toate acestea am vorbit cu Mihaela Constantinescu de la MihaWorld Cattery.
Și este o poveste cu atât mai apropiată de noi cu cât, înainte să existe Sipica, de aici a venit Marmolada. ❤️
Cum am ajuns noi la MihaWorld
Când am început să căutăm o pisică, nu știam aproape nimic despre lumea expozițiilor feline. Nu știam ce înseamnă titlurile, nu urmăream campioni și cu siguranță nu căutam o pisică pentru competiții.
Voiam pur și simplu un pui bine crescut și bine socializat, care să provină dintr-un mediu plăcut. Pentru noi conta să vedem unde trăiesc pisicile, cum sunt îngrijite și să simțim că puiul nu vine dintr-un loc în care totul se reduce la o tranzacție.
După câteva căutări și experiențe cu anunțuri de pe OLX care ne lăsaseră exact impresia opusă, am ajuns la MihaWorld. Și apoi am văzut-o pe Marmolada, într-o mare de pisici.
Nu am ales-o pentru că avea un anumit pedigree și nici pentru că părinții ei aveau titluri. Am ales-o pentru că ne-a plăcut nouă de ea și, cumva, și ei de noi. Atât de simplu. ❤️
Abia după ce a intrat în familia noastră am început să descoperim treptat lumea din care provenea.
De la Marmolada la o lume despre care nu știam nimic
Marmolada este fiica lui Yaakov și a Geei. Mai târziu am început să înțelegem și parcursul lui Yaakov în competiții și ce înseamnă faptul că a ajuns Campion Mondial.

Pentru cine nu a fost niciodată într-o expoziție felină, astfel de titluri sunt destul de abstracte. Vezi o cupă, o fotografie, o cocardă și un titlu trecut lângă numele unei pisici. Dar ce se întâmplă înainte?
Mihaela spune că totul începe cu un ingredient fără de care restul nu prea funcționează: pasiunea.
„Intri în joc, dar nu știi până unde poți ajunge. Drumul este destul de lung, cu multe deplasări, multe weekenduri dedicate competițiilor, multă oboseală, dar și multe satisfacții. Și, de ce să nu o spunem, multe cheltuieli.”
Ce nu se vede în fotografia cu trofeul
O expoziție nu începe în dimineața în care pisica intră în ring. Există înscrieri, documente, pregătirea pisicii, deplasările și toate lucrurile care trebuie să continue acasă în paralel.
Mihaela povestește că, pentru parcursul către titlul mondial, pot exista minimum 18 jurizări, dacă totul merge bine. Titlul de Campion Național se obține în țară, iar apoi încep deplasările internaționale.

Dar, în ciuda oboselii, pentru ea weekendul de competiție rămâne ceva ce iubește:
„Îl iubesc, cu toate sentimentele avute: emoție, mândrie... frică. 🥰”
În ring nu contează doar frumusețea unei pisici. Pentru obținerea titlurilor, aceasta trebuie să se încadreze în standardul rasei și să nu prezinte anomalii sau defecte genetice.
Temperamentul are și el rolul său. Mihaela spune că blândețea și jovialitatea ajută, însă există și o limită foarte clară:
„Agresivitatea duce la descalificare.”
Yaakov, dincolo de titlul de Campion Mondial
Când o întrebăm pe Mihaela ce moment cu Yaakov îi vine primul în minte, răspunsul spune mai mult decât o listă de titluri.
„Yaakov este sufletul meu. Când am pornit la drum cu el, nu știam unde vom ajunge împreună.”

Pentru ea, povestea lui nu se rezumă la titlul de Campion Mondial.
„El nu a devenit doar Campion Mondial. Mult mai importante sunt ringurile pe care le-a câștigat și faptul că a devenit National Winner. Acestea contează mult mai mult pentru noi.”

Și apoi vă întoarceți acasă
Pentru public, expozițiile sunt probabil cea mai spectaculoasă parte.

Dar viața unei felise se întâmplă în cea mai mare parte acasă.
Pisicile trebuie hrănite. Litierele trebuie curățate. Bolurile spălate. Apa schimbată. Puii trebuie urmăriți și trebuie observat cine mănâncă, cine crește, cine are nevoie de mai mult timp și cine tocmai a găsit o nouă metodă de a ajunge într-un loc în care nu avea ce căuta.
Iar uneori toate acestea se întâmplă cu trei generații de pui în casă în același timp.
În fotografii sună extraordinar. În practică, Mihaela descrie o zi „obișnuită” astfel:
„Curățat litiere, aspirat, spălat pe jos, iubeală, joacă. Curățat boluri, schimbat apa. Am vrut să sune frumos. 🥰”
Fiecare etapă de creștere este diferită, inclusiv în ceea ce privește hrana și suplimentele. Iar când o întrebăm care este una dintre cele mai solicitante perioade după nașterea puilor, răspunsul vine imediat:
„Când încep să învețe să folosească litiera.”
Și când începi, în sfârșit, să respiri?
„Niciodată. 😂😂😂 Poate în concediu. Dar nici atunci complet.”
Mihaela spune că rămâne cu gândul la pisici și atunci și că are mare noroc cu Dana, nora ei, care are grijă de ele în lipsa sa și cu care ține legătura zilnic.
Puii cresc. Și apoi trebuie să plece.
Probabil una dintre cele mai ciudate părți ale vieții de crescător este să investești atât de mult timp, grijă și energie într-un pui tocmai pentru ca, la un moment dat, să îl încredințezi altcuiva.
Până atunci trebuie însă să fie pregătit pentru o viață complet diferită de cea pe care a cunoscut-o.De la o casă plină de pisici poate ajunge într-o familie în care este singur și toate privirile sunt îndreptate către el. Iar alegerea acelei familii face parte din responsabilitatea crescătorului.

Cum alege Mihaela?
„Mai mult merg pe feelingul meu.”
Și da, au existat și situații în care a spus nu.
„Au fost câteva cazuri. Au venit să vadă puiuții, dar, din păcate, nu mi-au plăcut.”
Înainte de toate, spune că vrea să vadă iubirea față de pisici și apoi posibilitatea viitoarei familii de a-i oferi puiului ceea ce are nevoie.
Relația nu se termină când pleacă puiul
Momentul în care puiul pleacă în noua casă nu este neapărat finalul relației cu felisa. Apar fotografiile, mesajele, întrebările și veștile. Iar uneori apar chiar prietenii care continuă ani întregi.
„Cu marea majoritate țin legătura mult timp după plecarea puilor. Cu unii am legat prietenii solide.”
Unele dintre aceste familii aleg ulterior și lumea competițiilor, iar numele MihaWorld merge mai departe.
„Nu există satisfacție mai mare decât să văd un pui de-al meu care câștigă Best in Show, ringuri sau titluri de campion. Marmolada este un exemplu viu în acest sens.”
Dar bucuria nu este rezervată pisicilor de competiție.
„Mi se umple sufletul de bucurie și când văd poze cu puiuții care au plecat de la noi și acum sunt adulți, crescuți cu iubire, chiar dacă nu au ales calea competițională.”
Ce înseamnă un crescător responsabil?
Termenul de „crescător responsabil” este folosit foarte des. Dincolo de acte și pedigree, însă, există multe lucruri pe care publicul nu le vede.
Pentru Mihaela, lucrurile pornesc de la ceva foarte simplu:
„Vreau să le ofer toată dragostea mea, un mediu sănătos și curat în care să crească, hrană de bună calitate și vitamine când este nevoie.”
Iar când o întrebăm care este partea despre care oamenii știu cel mai puțin, răspunsul poate rezuma aproape întregul nostru interviu:
„Munca din spatele pozelor frumoase.”

Ce nu ți-a spus nimeni înainte să începi
Sunt lucruri pe care le poți învăța din cărți, de la veterinari, de la alți crescători sau din experiența competițiilor. Și sunt lucruri pe care le înveți doar după ce le trăiești.
Dacă ar putea să îi spună ceva Mihaelei de la începutul MihaWorld, mesajul ar fi:
„Ți-ai luat GREU... dar FRUMOS. 🥰🥰🥰
NU AȘ PUTEA FĂRĂ ELE.”
O casă cu multe pisici devine și un laborator foarte serios de produse 😸
Aici recunoaștem că avem și un interes personal. O felisă folosește probabil într-un an mai mult nisip, mai multe boluri, mai multe produse de îngrijire și mai multă hrană decât poate testa o familie obișnuită într-o perioadă foarte lungă.
Tocmai de aceea vrem să învățăm și de la crescătorii cu care lucrăm.
Pentru Mihaela, lucrul fără de care nu își imaginează viața într-o felisă este simplu:
„Hrană de bună calitate.”
Am întrebat-o și dacă există ceva descoperit la expoziții sau în călătorii pe care și-ar dori să îl găsească mai ușor în România. Noi ne gândeam, evident, la un produs.
Mihaela avea altceva în minte:
„Bunătate. Mai puțină răutate și invidie.”
Și credem că răspunsul merită lăsat exact așa. ❤️
Și, inevitabil, trebuie să vorbim din nou despre Marmo
Pentru noi, MihaWorld nu este doar prima felisă despre care scriem în această serie.
Este locul din care a venit Marmolada. Când am întrebat-o pe Mihaela cum și-o amintește pe Marmo pui, răspunsul a venit în două cuvinte:
„O răsfățată. 🤩”
Unele lucruri, se pare, nu se schimbă. 😸
Astăzi Marmolada are la rândul ei pui, iar noi am ajuns să trăim măcar o mică parte din lucrurile pe care înainte le vedeam doar din exterior. Naștere. Cântăriri. Mese. Griji. Somn puțin. Multă bucurie. Și cinci personalități care au apărut, practic, peste noapte.
Probabil că și acesta este unul dintre motivele pentru care privim acum altfel munca din spatele unei felise.
MihaWorld este parte din Marmo’s Family ❤️
Când am creat Programul Sipica pentru Felise, am știut că vrem să existe și un cerc puțin diferit. L-am numit Marmo’s Family.
Nu este un nivel comercial și nu poate fi obținut printr-un anumit număr de comenzi. Este pur și simplu familia extinsă a poveștii noastre. Iar MihaWorld Cattery face parte din ea în cel mai firesc mod posibil.
Pentru că înainte să existe Sipica a fost Marmolada. ❤️
MihaWorld Cattery
București - Felisă autorizată WCF. București, România. Puiuți din Campion Mondial.
Instagram: @mihaworld_cattery
Facebook: MihaWorld Cattery
TikTok: mihaworldcattery
MihaWorld Cattery face parte din Programul Sipica pentru Felise și din Marmo’s Family.